Prefectul – președintele CJSU

Prefectul are următoarele atribuţii principale:
a) aprobă planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile şi planificarea exerciţiilor şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
b) urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alertă, activarea sau folosirea, după caz, a formaţiunilor de intervenţie;
d) aprobă schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă;
e) asigură condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii forţelor de intervenţie din alte judeţe sau a echipelor internaţionale, după caz, sosite în unitatea administrativ-teritorială în scopul limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor;
f) prezintă consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, propuneri de completare a sistemului de înştiinţare şi alarmare a populaţiei, a fondului de adăpostire, a bazei materiale şi alte măsuri de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului;
g) exercită controlul aplicării măsurilor în situaţiile de protecţie civilă.

Extras din LEGE Nr. 481 din 8 noiembrie 2004 *** Republicată privind protecţia civilă, EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 554 din 22 iulie 2008