ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

MESAJ 1
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

   COD GALBEN

Interval de valabilitate: 31 martie, ora 09 – 01 aprilie, ora 23

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, răcire accentuată duminică;

Zone afectate: conform textului și hărții;

        Începând din dimineața zilei de sâmbătă, 31 martie, în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local și în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h, temporar 65…75 km/h. La munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1500 m altitudine, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

       În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.

        Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar și cu 10…12 grade. În zona montană, duminică,
1 aprilie ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

Capture

MESAJ 2
INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 01 aprilie, orele 06 – 23

Fenomene vizate: intensificări temporare ale vântului, ploi moderate cantitativ;

Zone afectate: conform textului;

       Pe parcursul zilei de duminică, în Muntenia, Dobrogea și Moldova vântul se va intensifica cu viteze de 45…55 km/h, temporar 60 km/h și vor fi intervale de timp în care va ploua, mai ales cu caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Vremea va fi în răcire față de sâmbătă, iar temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru prima zi de aprilie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

COD GALBEN

FENOMENELE VIZATE: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, răcire accentuată duminică;

Interval de valabilitate: 31 martie ora 09:00 – 01 aprilie ora 23:00

Zone afectate: jud. Timiș, Caraș-Severin, Arad, Bihor și Hunedoara

Începând din dimineața zilei de sâmbătă, 31 martie, vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 55-60 km/h, temporar 65-75 km/h. La munte vântul va sufla tare, cu viteze pe creste de 90-100 km/h. Începând din a doua parte a zilei, dar mai ales spre seară și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, vremea va deveni instabilă. Vor fi ploi cu caracter de aversă, însoțite de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Local cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp.

Duminică, 1 aprilie, vremea se va răci accentuat. Pe arii relativ extinse în cursul zilei va ploua, iar la munte vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse, în zonele de deal și munte, cantitățile de apă vor mai depăși 15-20 l/mp. Vântul va mai prezenta intensificări, cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar 65-75 km/h, iar la munte vântul va sufla tare.

În funcţie de evolutia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.